dkds hgdf3e vcxbxk pouiopu kjhg ghdfhf scoala

Concursul municipal teatral ”Trăiește-ți clipa”, etapa de sector

Organizat sub egida Direcției Generale Educație Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău, ediția a XVIII-a concursului municipal al colectivelor teatrale de copii din instituțiile de învățământ și-a petrecut etapa de sector.

Propunându-și să încurajeze dezvoltarea armonioasă a personalității elevilor prin prisma artei dramaturgice, concursul are ca principal scop crearea unui cadru optim de manifestare în spirit competitiv, promovarea şi valorificarea disponibilităţilor artistice, interpretative ale copiilor și adolescenților cu vârstă cuprinsă între 7 şi 15 ani.

În sala de festivități a Centrului de Creație ”Floarea soarelui” au evoluat cu prestații teatrale trupe de mici actori în devenire din 5 instituții școlare și extrașcolare din sectorul Centru:
🔸Centrul de Creație a Copiilor „Floarea Soarelui”
🔸Gimnaziul nr.53
🔸Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Nicolae Sulac”
🔸Liceul Teoretic Titu Maiorescu”
🔸Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”

Secvențe de diferite genuri teatrale au fost expresiv jucate în fața comisiei de concurs care a asigurat obiectivitatea aprecierii conform criteriilor stabilite.

Învingătorii etapei de sector vor reprezenta cu talent și bună pregătire sectorul Centru la etapa municipală a concursului teatral ”Trăiește-ți clipa” din 29 martie 2024.