dkds hgdf3e vcxbxk pouiopu kjhg ghdfhf scoala

Ziua Managementului Curricular în cadrul Forumului Municipal al Cadrelor Didactice, Ediția 2022 „Competențele secolului XXI”

Ziua Managementului Curricular
Invitatul special de azi este Oana Moșoiu – Lector universitar, doctor în Științele Educației Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Consultant în dezvoltare de programe de formare pentru cadre didactice și trainer în rețeaua națională a programului Erasmus+.
Astăzi, 23 August 2022, pentru 220 de cadre didactice a fost abordat subiectul:
Curriculum centrat pe competențe – perspective conceptuale, implicații în practicile din sala de clasă.
Totodată, în cadrul Forumului, pe parcursul zilei se organizează circa 22 de ateliere specializate, cu participarea fizică a cadrelor didactice la disciplinele școlare unde se examinează sinteza activității sistemului educațional municipal în anul precedent de studii 2021-2022, accentul fiind pus pe identificarea și analiza problemelor din perspectiva factorilor ce au generat apariția lor, precum și prioretizarea acțiunilor care urmează a fi realizate pentru diminuarea/ lichidarea acestora în scopul dezvoltării competențelor secolului XXI.
Forumul Municipal al Cadrelor Didactice ,,Competențele secolului XXI”, care se desfășoară în perioada 22-25 August 2022, cu participarea specialiștilor naționali și internaționali, poate fi urmărit online pe pagina de Facebook, a pagina: Direcției Generale Educație Tineret și Sport – https://www.facebook.com/chisinauedu.md